Pe plan sportiv, fotbalul spaniol n-are restanţe. Dă campioana europeană şi mondială en-titre şi un campionat spectaculos. Datoriile, enorme, sunt către stat. Suma totală a debitelor cluburilor de fotbal către fiscul spaniol depăşeşte 752 de milioane de euro!
Cifra e oficială şi a fost anunţată ieri de către guvernul spaniol, care a răspuns la interpelarea unui parlamentar care s-a interesat de situaţia exactă a datoriilor echipelor de fotbal către stat. Suma exactă? 752.297.357 milioane de euro! Şi nu vorbim aici despre datoriile totale pe care le au echipele de fotbal către jucători, bănci, etc. E vorba DOAR despre datoriile către stat, provenite din neplata impozitelor sau taxelor în urma transferurilor sau a altor obligaţii fiscale. Majoritatea debitelor (489 de milioane) le deţin echipele din Primera Division.
Furnizoarele unui fenomen social extrem de vizibil şi de amploare, fotbalul, cluburile au fost păsuite de multe ori. Cu acceptul tacit al statului. Situaţia s-a schimbat în ultima perioadă, când criza globală a obligat oficialităţile să-şi reducă din cheltuieli şi să-şi recupereze din creanţe. Liga Spaniolă a recunoscut nivelul datoriei şi a anunţat că există negocieri între patronatul cluburilor şi reprezentanţi ai Guvernului pentru un plan viabil de plată a acestor datorii. Unii cred însă că nu vor fi plătite niciodată.
Real şi Barça n-au datorii. La stat
Nu doar către stat au cluburile spaniole datorii serioase. Restanţele salariale faţă de jucători chiar au provocat o grevă a acestora, în debutul sezonului. Potrivit legii privind confidenţialitatea datelor, guvernul spaniol a anunţat ieri doar suma, nu şi numele datornicilor din fotbal. Cei de la "El Confidencial" susţin că au lista acestor echipe. Nu apar granzii Real şi Barcelona, cu datorii la alte companii, nu şi la statul spaniol.
Datorii:
489.930.8