Noua generație de medieviști români, prin cel mai recent sesizabil contingent al ei, aduce un suflu metodologic și un stil propriu, împrospătînd atmosfera și preocupările, nu o dată stătute, ale istoriografiei actuale. Teodora Artimon se numără printre numele inventariabile la rubrica noilor veniți, debutul ei constînd într-un volum desprePetru Rareș și conceptul său vizual. O campanie PR ambițioasă din secolul al XVI-lea? (titlul original: Peter Rareș and his Visual Concept. An Ambitious Sixteenth-Century PR Campaign?, LAP Lambert Academic Publishing, Saarbrücken, 2010, 116 p.). Născută la Arad în a doua parte a dictaturii ceaușiste, tînăra autoare are o formație de expertă în comunicare și PR, la care s-a adăugat un masterat în studii medievale urmat în afara țării. Pînă să își finalizeze teza despre comunicarea politică în Moldova lui Ștefan cel Mare, ea și-a publicat însă în Germania întîia cercetare proprie dusă la bun sfîrșit și situată la intersecția celor două orientări profesionale în care se ilustrează.
Ipoteza de la care pornește are, cel puțin în ambianța tematică de la noi, ceva novator, căci autoarea argumentează că Petru Rareș ar fi pus în joc o campanie PR dimensionată, desigur, la rigorile epocii. Astfel, cartea încearcă să reconstruiască elementele respectivei campanii, definindu-i specificul, ținta și mijloacele, iar apoi evaluîndu-i rezultatele. Cutezătoare pare ideea de a aplica unui material medieval aparatul conceptual specific teoriei comunicării contemporane. Dar o astfel de decizie, provocatoare din punct de vedere metodologic, nu este fără precedent, în Occident existînd de decenii studii interesate de „propagandă politică“ și de transmiterea de mesaje politice dinspre vîrful piramidei ierarhice către baza societală în același ev de mijloc. Nici o inadvertență, de fapt, în a depista rudimente sau chiar versiuni arhaice a