Premiaţii fraţi belgieni Dardenne au venit la Bucureşti pentru a-şi prezenta cel mai recent film al lor, „Le gamin au vélo“ / „Băiatul cu bicicleta“, ocazie cu care ne-au acordat un interviu.
De multă vreme staruri ale cinemaului intelectualist şi de artă, cei doi fraţi par mai degrabă nişte fiinţe blajine şi dispuse să dea dreptate interlocutorului. Nimic nu te poate face să bănuieşti radicalitatea propunerii lor cinematografice, pe care şi-o ascund cu grijă prin fraze bine ticluite pentru presa internaţională.
Totuşi, dragostea lor pentru (un anume fel de) cinema transpare atunci când vorbesc de marile lor figuri inspiratoare: Bresson, Pialat, Kieslowski, Rossellini etc. Înţelegerea dintre cei doi (doar trei ani diferenţă între ei) este deplină, practic luându-şi vorba din gură unul altuia. În peste 35 de ani de carieră, Dardennii mărturisesc că nu au avut un singur moment de dezacord, de neînţelegere.
„Weekend Adevărul": Credeţi că există un specific cultural belgian? Şi, dacă acest specific este mai ales unul fantastic (mă gândesc la René Magritte, Paul şi André Delvaux, Johan Daisne), unde se situează cinemaul vostru realist, cu accente metafizice?
Jean-Pierre Dardenne: Nu, nu... Moştenirea suprarealistă belgiană nu este mediul nostru, nu este povestea noastră. Acesta este un anume cinema belgian, dar nu este al nostru. Cinematograful nostru vine din cinema, nu vine din pictură. Este vorba despre Maurice Pialat, despre Krzysztof Kieslowski, despre Roberto Rossellini... Acesta este cinemaul nostru. Suntem belgieni, dar nu avem cultura belgiană, am putea spune.
Ce gândiţi despre aserţiunea că cinematograful vostru este de factură bressoniană? Vă recunoaşteţi şi alte influenţe?
Luc Dardenne: Nu aş vrea să comentez despre cinemaul bressonian...
Este totuşi cel mai des întâlnită afirmaţie...
Luc Dardenne: Da, de ac
