Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu intenţionează să majoreze preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare, a declarat dupăşedinţa de Guvern, Dan Plaveti, preşedintele instituţiei. Guvernul a aprobat, miercuri, cu o întârziere mai mare de un an, proiectul de lege care reglementează sectorul energetic şi liberalizarea preţurilor reglementate, documentul fiind transmis Parlamentului spre aprobare în procedură de urgenţă. Aprobarea actului normativ este necesară pentru ca România să evite sancţiuni din partea Comisiei Europene prin declanşarea procedurii de infringement. Proiectul de lege prevede eliminarea tarifelor reglementate până la sfârşitul anului 2013 pt clienţii non-casnici şi până la sfârşitul anului 2017 pentru clienţii casnici, calendarul propriu-zis de eliminare a acestor tarife urmând să fie prezentat după avizul Parlamentului. Potrivit unui document prezentat de Mediafax în această săptămână, 10% din energia electrică livrată consumatorilor casnici va proveni de pe OPCOM în iulie 2013. Procentul va creşte la 20% în ianuarie 2014, la 30% în iulie 2014, la 40% în ianuarie 2015, la 50% în iulie 2015, la 60% în ianuarie 2016, la 70% în iulie 2016, la 80% în ianuarie 2017, la 90% în iulie 2017 şi la 100% în decembrie 2017.
În cazul consumatorilor industriali, această pondere va creşte într-un ritm mai rapid, respectiv la 15% încă din septembrie 2012, la 30% din ianuarie 2013, la 45% din aprilie 2013, la 65% din iulie 2013, la 85% din septembrie 2013 şi la 100% din ianuarie 2014. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu intenţionează să majoreze preţurile la electricitate şi gaze în perioada următoare, a declarat dupăşedinţa de Guvern, Dan Plaveti, preşedintele instituţiei. Guvernul a aprobat, miercuri, cu o întârziere mai mare de un an, proiectul de lege care reglementează sectorul