Într-o cronică rezumativ-entuziastă, publi­cată recent în Orizont, despre Contor­sionista lui T.O. Bobe, Alexandru Budac îndemna cititorii – care nu și-au pierdut speranța că „în literatura noastră miracolele sînt încă posibile“ – să „ocupe librăriile“, întrucît au „fix opt motive“, adică numărul prozelor din volum. O asemenea mărturie empatică, livrată drept revelație axiologică, constituie mai puțin amprenta stilistică a recenzentului timișorean, altfel neexaltat, cît efectul pasional de lectură scontat de scrisul lui T.O. Bobe. Căci numai receptat în registru sublim, sub auspiciile unui discernămînt anistoric, acest tip de literatură sofisticată, baroc-manieristă, ilustrînd clasicul estetism postmodern, poate dobîndi și aura origi­nalității. Odiseea formelor literare Originală fusese însă splendida „compu­nere“ Cum mi-am petrecut vacanța de vară, unde prozatorul cu vocație de artizan preia perspectiva tînărului școlar pentru a re­construi o inedită epopee infantilă. Candoa­rea, naivitățile, curiozitățile, orgoliile, cru­zimile micului protagonist sînt trecute in­genios prin filtrul invizibil al vocii auctoriale, rezultînd o impecabilă suprapunere epică. Prin Contorsionista, bănuiesc că T.O. Bobe intenționase să treacă la nivelul superior, să lase în urmă experimentul ludic pentru a plăsmui literatură adevărată. Numai că jocul acesta al maturizării artistice este înșelător, deoarece prețul anvergurii literare implică, iată, atenuarea timbrului personal. Totul este pretext literar înContorsionista. Naratorul nu construiește personaje, ci eva­nescențe care se pierd odată ce ideea a fost transmisă. Laura Vlad din schița titulară, o contorsionistă aspirantă, născută dintr-o mamă trapezistă și un tată dresor, intrată în literatură înainte de-a debuta la circ, dispare hedonic în sine, „furată de beția succesului“ și de plăcerea unei contorsiuni cît o cuni­lincție; D