Echipa feminină de volei feminin, CSV 2004 Tomis Constanţa, a mai reuşit o minune. Campioana României a reuşit să treacă de de Galatasaray Istanbul, echipă care are în lot jucătoare de talie mondială - Eleonora Do Bianco, considerată cel mai bun coordonator din lume sau Rosir Calderon. Cele două primesc salarii anuale cât întregul buget al formaţiei constănţene.
În ciuda acestui fapt, echipa de pe litoral a reuşit să administreze super-echipei turce o înfrângere cu 3-0 (25-23, 25-23, 25-21) şi asfel să mai surprindă o dată Europa. „Ceea ce am reuşit în această seară (n.r. - miercuri seara) este rezultatul unei munci grele, de un an de zile. Sperăm şi ne dorim foarte mult să câştigăm şi în Turcia, chiar dacă va fi dificil, pentru a ne califica în finală", a declarat la finalul jocului Diana Neaga, coordonatorul Tomisului.
În ciuda victoriei senzaţionale, Tomis nu este deloc sigură de prezenţa în finala Cupei CEV. Tomitanele au nevoie să se impună şi în meciul de la Istanbul sau să câştige setul de aur care se va disputa în cazul în care Galatasaray se va impune în retur.
Returul semifinalei va avea loc la Istanbul, duminică. Iniţial partida ar fi trebuit să se joace sâmbătă, dar poliţia turcă a interzis orice fel de manifestare sportivă deoarece sâmbătă se joacă derbiul Galata-Fener, în campionatul de fotbal al Turciei.
Echipa feminină de volei feminin, CSV 2004 Tomis Constanţa, a mai reuşit o minune. Campioana României a reuşit să treacă de de Galatasaray Istanbul, echipă care are în lot jucătoare de talie mondială - Eleonora Do Bianco, considerată cel mai bun coordonator din lume sau Rosir Calderon. Cele două primesc salarii anuale cât întregul buget al formaţiei constănţene.
În ciuda acestui fapt, echipa de pe litoral a reuşit să administreze super-echipei turce o înfrângere cu 3-0 (25-23, 25-23, 25-21) şi asfel să mai surprindă o dată