Serghei Vladimirovici Putin trăia, în anii '50, într-un sat foarte sărac din ţinutul Sucevei. Era un loc plin de ruşi, armeni, ţigani şi puţini români. Comunismul era în mâinile KGB-iştilor. Pe nimeni nu-l mai interesa această amestecătură cu cei de limbă străbună.

Deodată, prin 1965, Putin s-a apucat să sape iazuri. Săpa neobosit iazuri, sisteme de irigaţii sau sisteme hidrotehnice. Până a ajuns la un lac de acumulare pentru o hidrocentrală. Lipovenii din jurul lui nu ştiau unde ţinea banii.

Casa lui era din chirpici, nu din cărămidă. De ciudă, l-au poreclit „Buldozerul cu Barbă". Apoi, au săpat şi ei un iaz pentru crapi. Iar Putin a dispărut după aceea fără urmă. Toţi au spus că s-a înecat în rachiu sau în vin răsuflat. Alţii, mai tineri, tunşi scurt, cu ochi rotunzi şi albaştri, au demonstrat că ultimul luciu de apă, creat de Putin, a blocat tancurile sovietice la graniţă.

Satul de pe graniţă s-a umplut de o mulţime de zvonuri. Noaptea, ţăranii auzeau comunicate militare în rusă, cum zbârnaiau în aer, între Bucureşti şi Moscova. Alţii, au tradus, pe ascuns, pentru Brejnev, cuvântările din balconul CC ale lui Ceauşescu. În 1968, toamna, KGB-ul din România şi KGB-ul din Rusia au dezbătut nopţi la rând, în satul lui Putin, soarta mondială a comunismului.

Odată, au venit acolo şi oamenii lui Nixon. Americanii au avut câştig de cauză, până la urmă. Diviziile de tancuri sovietice, ca şi comandourile de asalt de pe Prut, au fost duse imediat în Asia şi arse cu napalm american la Kabul. Cei rămaşi în viaţă au fost spulberaţi în Osetia de Nord, cinci ani mai târziu. În satul din ţinutul Prutului, în afară de Vladimir Putin, fiul celui răposat, din fire tăcut şi răzbunător, nimeni nu a mai vrut să ştie de legăturile lor cu Rusia. Nici unul nu a mai crescut porci, nu a mai scuipat pe jos, nu a mai mâncat cu mâinile. Mai mult, au cerut