Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a solicitat, vineri, autorităților ucrainene să "se asigure că fostul premier Iulia Timoşenko primeşte un tratament medical adecvat într-o instituţie adecvată".
Curtea cu sediul la Strasburg a adresat, joi, un mesaj în acest sens autorităţilor de la Kiev. Aceasta se bazează pe articolul 39 din regulamentul său, care îi permite să solicite "orice măsură provizorie pe care consideră că trebuie adoptată în interesul părţilor sau a bunei desfăşurări a procedurii".
Iulia Timoşenko, în vârstă de 51 de ani, a condus principalul partid de opoziţie al Ucrainei. Ea a fost prim ministru în 2005 şi din decembrie 2007 până în martie 2010.
În octombrie aceasta a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere fiindcă a dat în mod ilegal ordinul de semnare al unui contract privind importurile de gaze, informează Mediafax.
Iulia Timoşenko a depus o plângere la CEDO în august 2011. Aceasta denunța faptul că urmărirea penală împotriva sa, precum și arestul au fost motivate de raţiuni politice şi că nu a avut loc un control judiciar al legalităţii detenţiei sale la Kiev.
Totodată, ea reclamă condiţiile de detenţie, susţinând că nu a primit tratament în pofida numeroaselor probleme de sănătate.
La 14 decembrie, Curtea de la Strasburg a decis să trateze cu prioritate problema "din cauza caracterului sensibil şi a gravităţii acuzaţiilor lansate". Guvernul ucrainean trebuie să îşi depună observaţiile până la 22 martie.
Timoşenko, închisă actual într-un penitenciar din Harkov a făcut miercuri o solicitare pentru măsuri provizorii către CEDO, cu scopul de a fi transferată într-un centru medical adaptat stării sale de sănătate.