Nu se mai pune problema votului in cunostinta de cauza, categoria binelui intrinsec nu a disparut pe motiv ca nu a existat niciodata, iar orice dorinta de azvarlire spre urne va functiona in virtutea inertiei.

Cu dorinta unei strafulgerari de moment. Iar acestea nu reprezinta niste nereusite ale jurnalismului din Romania.

Oricat ar incerca cineva sa acuze manipularile la care se preteaza niste simbriasi ale caror unice dorinte se leaga de continentul sau insula unde-si vor petrece anul acesta luna de concediu, pana la urma lipsa obrazului nu a fost inventata in redactii.

Este o consecinta a invitatiei la slugareala pe bani multi, sau cat sa asigure o subzistenta de profesie, profitandu-se de slabiciuni omenesti caracteristice unei tranzitii nebuloase si unui vid al spatiului valorilor de dictionar, bazate pe cunoastere, bunatate si munca.

Amorul cu poporul roman, cum atat de frumos a descris preocuparile lui Ioan Petru Culianu un actor al documentarului difuzat de TVR zilele astea - pe o lipsa de modele autentice, l-am considerat un manifest - este sublim, dar lipseste cu desavarsire, ca sa amintesc un alt atlet al iubirii fata de o poveste fara sfarsit.

Iar cei chemati sa-l practice sunt politicienii, nu jurnalistii.

Cata vreme va exista un tampit care se crede doct si are destui bani sa-si cumpere adoratorii, mereu vor exista amatori de a se ocupa de PR-ul sau. Iar cei mai nimeriti, intr-un paradis al lui zero absolut, unde "hei-rup, noi construim" este unica strategie, sunt, fireste, jurnalistii.

Au deja exercitiul sintetizarii informatiei primordiale, au invatat sa raspunda la intrebarea "cui foloseste", cunosc senzatiile carora li se adreseaza si sunt si mai ieftini. Cu un drum, stapanii impusca doi iepuri.

Amorul cu poporul roman nu se poate produce decat in momentul