O poveste despre talent şi legitimarea pasiunii: aşa încrengătură găseşti prin fotbalul românesc doar în arbitraj şi stenograme!
În Dagenham, suburbie a Londrei, neamul lui Allen s-a pricopsit între cele două războaie mondiale cu trei băieţi. Primul dintre ei, Les, a devenit repede mîndria familiei: la 17 ani debuta la Chelsea, tocmai în sezonul ‘54-’55, cînd Abramovici nu se născuse, iar clubul reuşea primul titlu de campion din istorie. Nici mijlociul, Dennis, nu s-a făcut de ruşine: tot atacant, a luat-o mai de jos, la Charlton. Pe Ron l-au lăsat în pace: 2 din 3 era suficient, chiar şi pentru orgoliul de microbist al tatălui.
De la Chelsea, “nenea” Les a ajuns la Tottenham, a jucat peste 100 de meciuri, a cîştigat campionatul Angliei şi aici, plus vreo două Cupe, retrăgîndu-se ca jucător din tricoul lui QPR. Şi ce retragere: 4 sezoane, 128 de meciuri, 55 de goluri! Dennis n-a fost tocmai acolo sus, dar nu s-a lăsat: a devenit legendă locală la Reading, în eşalonul trei.
Nebunia începe abia cînd Les are primul copil, în ‘61: Clive Allen, tot atacant, la 17 ani la QPR, apoi Tottenham, Bordeaux, West Ham, “naţionala” Angliei, bam-bam! Acum e secund la Tottenham. Pentru Dennis era deja prea mult: face şi el un băiat, Martin, tot QPR, West Ham, dar cam atît. Era deja 2-0 pentru Les.
De nicăieri, Ron, puştiul rămas acasă cu părinţii în după-amiezile de maidan, repetă figura: tot băiat, mijlocaş de data asta, Paul Allen, 400 de meciuri la West Ham şi Tottenham.
La 34 de ani, Les vrea să încheie triumfal: e singurul din cei trei fraţi care mai face un copil, pe Bradley, vîrf la QPR şi Charlton.
Cele 4 odrasle ale celor 3 fraţi au umplut istoria cluburilor londoneze: din ‘78 în ‘89, a fost mereu un Allen la QPR, iar la Tottenham şi West Ham, doi verişori, alţii de fiecare dată, erau colegi de vestiar. Haos?
Les nu s-a lăsat. Are