Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretul bancar, da, dar nu pentru noi

Publicat in Bursa, marți 20 martie 2012 ·

* Interviu cu domnul Adrian Cucu, preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB)

Reporter: Obiectivul Oficiului (ONPCSB) în 2011 a fost implementarea Planului de acţiune pentru aplicarea Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Ce ne puteţi spune despre stadiul implementării acestei strategii?

Adrian Cucu: Această strategie, aprobată în 2010, este foarte importantă pentru că a pus la masă toate instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea spălării banilor ca fenomen infracţional grav. Prin respectarea competenţelor, toate instituţiile din sis-temul de aplicare a legii din ţara noas-tră, printre care suntem şi noi, au ajuns să colaboreze bine între ele.

Fiind vorba de spălarea banilor, ne place să spunem că avem un rol de integrator al sistemului, dar, evident, că atribuţiile concrete sunt distribuite în sarcina tuturor instituţiilor care sunt implicate. Anul acesta este unul important pentru planul de acţiune pentru că, până la sfârşitul lui 2012, trebuie să devenim cu adevărat integraţi.

Reporter: Aţi trimis către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un număr de 207 sesizări în care s-au identificat indicii temeinice de spălare de bani. Consideraţi suficient numărul sesizărilor trimise?

Adrian Cucu: Activitatea noas-tră ţine, evident, seama de principiul legalităţii. Orice informaţie de bună calitate pe care o primim, pe care reuşim să o dezvoltăm şi o deţinem la un moment dat, trebuie să plece la Parchet. În acelaşi timp, în mod obiectiv există şi o capacitate fizică a Oficiului. Trebuie să avem grijă ca toate informaţiile despre fapte cu conţinut penal să plece la Parchet, iar noi trebuie să ne orientăm activitatea încât să reuşim să selecţionăm din volumul mare de informaţii pe care-l primim pe cele mai relevante.

200 de sesizări nu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 4 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

25°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°