Parlamentarii USL ar urma să revină în legislativ pentru a nu obstrucționa justiția în cazul deputatului PDL, Mihail Boldea care riscă ridicarea imunității pentru numeroasele sale dosare de corupție. Anunțul, lansat astăzi de liderul liberal Crin Antonescu, a fost imediat infirmat de colegul social-democrat Victor Ponta. Acesta din urmă și-a contrazis aliatul, apreciind că situația lui Boldea ține de Camera Deputaților și că Antonescu este la Senat şi este doar istoric ca formație. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Ponta a precizat că USL că nu va participa la vot, "dintr-un motiv foarte simplu: este Camera Deputaţilor, conduce doamna Anastase, deci nu sunt probleme la numărat şi este infractorul lor".
"Să vină la serviciu, pentru că ei chiulesc de la serviciu, şi să voteze. Şi vă spun şi de ce. Data trecută când am votat şi noi pentru ridicarea imunitaţii, dacă nu mă înşel la doamna Ridzi sau la domnul Păsat, ei au votat contra şi după aceea au zis că am votat noi contra. Deci, cu hoţii nu trebuie să te amesteci. Şi cu hoaţele. Trebuie să stai departe de ei. Au majoritate în Camera Deputaţilor, dacă vin la serviciu pot să voteze mâine", a explicat el.
Ulterior, chestionat în legătură cu afirmațiile lui Crin Antonescu pe această temă, Ponta a precizat că se va discuta la nivelul conducerii USL.
"Am văzut ce a zis Crin. Crin e la Senat, în primul rând. Înţeleg că votul va fi la Cameră. Şi azi la USL vom avea o poziţie comună pe baza acestor argumente juridice. Eu sunt jurist, Crin e istoric, după cum ştiţi", a mai spus Ponta, sugerând că el este mai competent în materie decât colegul său de alianță.
Cu doar câteva ore în urmă, preşedintele PNL susținea că este posibil ca parlamentarii USL să îşi întrerupă protestul din Legislativ și să revină în plen pentru a putea participa la votarea ridicării imunităţii deputatului Mihail Boldea.
"Justiţia tr