Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stenograma discuţiei Băsescu - USL privind desemnarea lui Ponta premier

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

Preşedintele, Traian Băsescu a fost invitat, aseară, la emisiunea "La Taifas cu Ion Cristoiu", de pe B1 tv, unde a declarat că după demisia lui Emil Boc, i-a propus funcția de premier lui Victor Ponta.

Iată câteva fragmente din stenograma respectivă, în care se discută despre funcţia de premier.

"Preşedintele Traian Băsescu ia cuvântul, răspunde Crin Antonescu imediat care zice „Bună seara”. Apoi intervine preşedintele României şi spune la un moment dat: „Nu excludem posibilitatea ca domnul Ponta să fie desemnat prim-ministru, dacă ar dori acest lucru, ştiu că este pregătit, are program, deci totul ţine de cum reuşim să formăm majorităţile”, apoi se referă la cererea de demisie a preşedintelui. La aceasta Crin Antonescu răspunde: „Asta glumim cu varianta Ponta...”, Ponta n-a răspuns, răspunde Crin Antonescu, e un dialog preşedinte-Crin Antonescu”, a relatat moderatorul emisiunii de la B1 TV, citind din stenograma care i-a fost dată de către preşedintele Băsescu.

În continuare, acesta a citit , în timpul emisiunii cu şeful statului, transcrierea discuţiei dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderul PC, Daniel Constantin:

"Daniel Constantin: „Eu mă aşteptam ca la începutul discuţiei noastre să veniţi cu o propunere, pentru că până la urmă dumneavoastră ne-aţi invitat la discuţii şi dumneavoastră...”

Traian Băsescu: „Eu v-am făcut o propunere, desemnarea domnului Ponta ca prim ministru”.

Daniel Constantin: „Am înţeles. O notăm ca pe o propunere. Mai devreme a fost o sugestie sau mai degrabă...”

Traian Băsescu: „Nu...”

Daniel Constantin: „O posibilitate. Am înţeles că este o propunere. Noi credem că alegerile anticipate (...)” "

Un alt pasaj citit de acesta este următorul:

"Traian Băsescu: „Staţi numai o clipă vă rog”

Victor Ponta: „Să nu ne daţi ceva decoraţii”

Traian Băsescu: „Nu, nu, dar pot să v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 38 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea sâmbătă, 23 noiembrie: Județele care intră sub cod galben de vânt și viscol

Adevarul acum 32 minute
Un nou Cod galben de intensificări ale vântului și viscol intră în vigoare sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, când expiră precedenta atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 47 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 7 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°