Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiatorii de pășuni vor fi depistați cu ajutorul satelitului. Pompierii "au bătut palma" cu cei de la APIA

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

Specialiștii de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură au semnat un protocol cu reprezentanții ISU Hunedoara prin care datele furnizate de sateliții care cartografiază terenurile agricole vor fi puse la dispoziția pompierilor.

Scopul acestui protocol este identificarea cu ușurință a proprietarilor de pășuni care dau foc vegetației uscate provocând incendii. Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură dispune de o aplicaţie care generează informaţii colectate prin satelit pentru identificarea corectă a locaţiei unde a avut loc arderea de vegetaţie uscată de pe mirişti sau păşuni. Prin intermediul acestei tehnici de ultimă generaţie poate fi identificat, cu uşurinţă, şi proprietarul terenului pe care s-a produs arderea. „Scopul protocolului îl reprezintă creşterea eficienţei acţiunilor de control privind respectarea, de către fermierii care solicită sprijin financiar din fonduri europene şi naţionale, a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe teren arabil şi a pajiştilor. De asemenea, se urmăreşte protejarea mediului împotriva poluării şi prevenirea incendiilor”, se arată într-un comunicat de presă, emis ieri, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Doar de la începutul acestei luni, la nivelul judeţului Hunedoara, pompierii au fost nevoiţi să intervină pentru stingerea a 154 de incendii de vegetaţie uscată care au afectat zeci de hectare. Pentru niciuna dintre aceste arderi, pompierii spun că, nu s-a solicitat permis de lucru cu focul, aşa cum cere legislaţia în vigoare. Oamenii au dat foc vegetaţiei uscate, în încercarea lor de a-şi curăţa terenurile, dar nu au mai supravegheat zona incendiată, spre disperarea pompierilor care au fost puşi în situaţia de a interveni pentru a stinge flăcările scăpate de sub control.

Pompierii le reamintesc oame

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 35 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 42 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 52 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°