Inflaţia Marii Britanii a scăzut mai puţin decât au prevăzut economiştii în februarie, după ce preţurile la alcool şi alimente au contrabalansat declinurile înregistrate la preţurile electricităţii şi gazurilor, informează Bloomberg.
Preţurile de consum au crescut cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai mică diferenţă din noiembrie 2010, comparativ cu 3,6% în ianuarie, potrivit Biroului de Statistică Naţională din Londra. Totuşi, cifra este sub aşteptările economiştilor, care au prevăzut o creştere de 3,3%, conform unui sondaj Bloomberg.
"Inflaţia va mai scădea, însă pe termen lung există riscul ca aceasta să rămână peste ţinta anunţată de Banca Angliei", a declarat Philip Rush, economist la Nomura International.
Vlad F. Dumea Inflaţia Marii Britanii a scăzut mai puţin decât au prevăzut economiştii în februarie, după ce preţurile la alcool şi alimente au contrabalansat declinurile înregistrate la preţurile electricităţii şi gazurilor, informează Bloomberg.

Vlad F. Dumea