În faţa instanţei de judecată, procurorii DNA au solicitat menţinerea în spatele gratiilor a bucureşteanului Mija, pe motiv că punerea în libertate a inculpatului ar putea afecta bunul mers al urmăririi penale
Arestat de săptămâni bune în dosarul „Bani pentru şefi din CJC", Eugeniu Mija, de 45 de ani, din Bucureşti, ar putea părăsi Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din Constanţa la începutul lunii viitoare. În continuare, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, care au solicitat menţinea în arest a afaceristului bucureştean, depun eforturi în vederea prezentării materialului de urmărire penală celor implicaţi în dosar.
Pe rolul Tribunalului Constanţa a fost înregistrat la începutul acestei luni dosarul cu numărul unic 2234/118/2012, cu obiect „prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale", cauză penală în care Eugeniu Mija a avut calitatea de inculpat. Ulterior studierii dosarului, instanţa a admis propunerea formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa cu nr. 39/P/2010. De altfel, prin acel document se cerea dispunerea prelungirii duratei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 7 martie, până la data de 5 aprilie inclusiv. Aceeaşi instanţă de judecată a respins ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea/ţara. În faţa instanţei de judecată, procurorii DNA au solicitat menţinerea în spatele gratiilor a bucureşteanului Mija pe motiv că punerea în libertate a inculpatului ar putea afecta bunul mers al urmăririi penale, procurorii considerând, de asemenea, că „lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret