- argument -
Eu m-am lecuit de activism civic. Asta spune Horia-Roman Patapievici în convorbirea pe care o relatăm în acest dosar. O concluzie tristă a unui experiment care trebuia să iasă mai optimist.
Ideea noastră a fost una simplă: publicăm lungul nostru interviu colectiv cu profesorul Lucian Boia – asta era faţa „pătată“ a implicării intelectualilor în politică. Apoi discutăm cu nişte oameni care s-au implicat – nu atît în politică, cît în instituţii. Pe care le-au condus, unde au putut să schimbe ceva.
DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă?Volumul lui Lucian Boia despre intelectualii români între 1930 şi 1950 îţi lasă un gust amar: prestigiul social al intelectualilor, mai ales în societăţi premoderne cu complexe provinciale, este un bun valoros. Pe care posesorii îl mercantilizează lejer în tranzacţii cu puterea zilei. Iar cînd puterea zilei, ba chiar mai mult, regimul politic însuşi se schimbă de cîteva ori în cîţiva ani, atunci acest exerciţiu de mercantilizare duce la concluzii deprimante. Deprimante pentru chiar prestigiul social al intelectualilor. Mai ales în societăţi încă nemodernizate şi cu complexe provinciale, cum e România şi azi.
Şi totuşi, exerciţiul apolitismului practicat în masă duce la îngrozitoare efecte perverse. Apolitismul este o datorie pentru intelectuali – spune locul comun. Bine, noi bănuim că e şi un clişeu prin care intelectualii mediocri îşi explică faptul că nu îi bagă nimeni în seamă – eu sînt apolitic, dragă!... Este foarte uşor să nu te implici cînd oricum nu îţi propune nimeni nimic. Dar să luăm în serios clişeul de dragul argumentului. În realitate, retragerea programatică, asumată şi sistematică a oamenilor valor
