Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro a atins un nou vârf, emoţii pentru debitorii în valută

Publicat in Ziarul Financiar, marți 20 martie 2012 ·

Euro a câştigat ieri mai puţin teren în faţa leului după aprecierea vizibilă de la sfârşitul săptămânii trecute, dar continuă să se apropie încet de pragul psihologic de 4,4 lei. BNR a afişat luni un curs oficial de 4,3794 lei/euro, un nou maxim istoric.

Cursul a crescut brusc la sfârşitul săptămânii trecute după o perioadă relativ lungă de stabilitate pe fondul cererii mai mari de euro din partea jucătorilor străini, care au început să-şi închidă din poziţii după ce au pariat pe o apreciere a valutelor din regiune.

Mişcarea cursului dă emoţii românilor care au de rambursat credite în valută sau trebuie să plătească lunar chirii sau facturi exprimate în euro, dar analiştii afirmă că este puţin probabil ca pragul de 4,4 lei să fie depăşit în perioada următoare pentru că banca centrală pare să nu agreeze o asemenea mişcare.

"Posibilele intervenţii din ultimele zile sugerează că banca centrală nu susţine în prezent o asemenea mişcare", spune Vlad Muscalu, economist în cadrul ING Bank.

Euro a câştigat ieri mai puţin teren în faţa leului după aprecierea vizibilă de la sfârşitul săptămânii trecute, dar continuă să se apropie încet de pragul psihologic de 4,4 lei. BNR a afişat luni un curs oficial de 4,3794 lei/euro, un nou maxim istoric.

Cursul a crescut brusc la sfârşitul săptămânii trecute după o perioadă relativ lungă de stabilitate pe fondul cererii mai mari de euro din partea jucătorilor străini, care au început să-şi închidă din poziţii după ce au pariat pe o apreciere a valutelor din regiune.

Mişcarea cursului dă emoţii românilor care au de rambursat credite în valută sau trebuie să plătească lunar chirii sau facturi exprimate în euro, dar analiştii afirmă că este puţin probabil ca pragul de 4,4 lei să fie depăşit în perioada următoare pentru că banca centrală pare să nu agreeze o asemenea mişcare.

"Posibilele intervenţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 13 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 57 minute
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 3 ore
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°