Rămas fără fulgere, Zeus a început să se joace cu pocnitorile. Nu asta mi se pare surprinzător, ci abilitatea de a şi le plesni în propria figură. Ce câştigă şi ce pierde Traian Băsescu de pe urma fonfleului cu Victor Ponta premier? Sau, mai bine zis, ce-a dorit şi ce i-a ieşit?
Preşedintele a încercat să fabrice nişte muniţie de campanie pentru PDL, dar nu a produs decât nişte gloanţe oarbe. Ce ar fi vrut să înţelegem noi din relatarea sa? Că Ponta e cam fătălău şi că Opoziţia nu vrea de fapt să guverneze. Plus că liderul PSD “s-ar putea să aibă ceva pe conştiinţă”, de vreme ce n-a acceptat puterea oferită pe tavă la Cotroceni... Că asemenea insinuări nu sunt demne de şeful statului (teoretic arbitru imparţial al scenei politice) nu mai are rost să comentez. Remarc doar viciul de logică. Dacă Ponta ar fi, într-adevăr, şantajabil, ar avea tot interesul să evite lupta electorală, preferând soluţii “negociate” în culise.
Logica a fost, însă, cu desăvârşire absentă din ultimele dezvăluiri duminicale ale preşedintelui. Ea l-ar fi împiedicat să se prezinte singur într-o lumină atât de defavorabilă. Fiindcă Traian Băsescu este cel care iese inevitabil prost din acest vodevil politic. Fie că propunerea către Ponta a fost serioasă sau nu.
Dacă, aşa cum declară liderii Opoziţiei, oferta a fost “la mişto”, şeful statului îşi consolidează imaginea de trişor fără scrupule, nefrecventabil într-un joc democratic corect. Dacă oferta a fost serioasă, lucrurile sunt, însă, mult mai grave.
De ce? Păi fiindcă o asemenea ipoteză ar demonstra fără echivoc că Traian Băsescu se consideră depozitarul de drept al puterii, pe care o dă şi o retrage după cum i se năzare lui. Partidele şi alianţele devin complet irelevante dacă un cuvânt al preşedintelui e suficient pentru a bascula instantaneu o majoritate parlamentară. Oferindu-i lui Ponta fotoliul de premier,