Bucureștenii își propun să intre din nou în Guiness Book, astăzi, în Piața Constituției, de această dată cu cea mai lungă trenă a unei rochii de mireasă din lume, de aproape trei kilometri, depășind recordul olandez.
„Dacă olandezii nu ne lasă să intrăm în Europa, noi îi scoatem din Cartea Recordurilor” este sloganul cu care echipa din Capitală dorește să detroneze recordul deținut de Țara Lalelelor.
Marriage Fest își propune să scoată Olanda din Cartea Recordurilor cu cea mai lungă trenă a unei rochii de mireasă din lume, care va măsura 2.750 de metri. Rochia de mireasă creată pentru acest eveniment a fost croită de o echipă formată din zece persoane, care au lucrat la exponat timp de trei luni.
În aprilie 2009, Mariage Fest a stabilit recordul mondial pentru cea mai lungă trenă, care măsura peste 1.400 de metri. În luna decembrie a aceluiaşi an, recordul a fost bătut de către olandezi, care au creat o trenă de aproape 2.500 de metri.
Prezentarea rochiei de mireasă cu trena de aproape trei kilometric va avea loc astăzi, în Piața Constituției din Capitală.