Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cea mai bătrână supravieţuitoare din lume a Holocaustului: „Voi râde până la sfârşitul vieţii. Nu ajută cu nimic dacă plângi”

Publicat in Adevarul, marți 20 martie 2012 ·

Şi-a văzut părinţii murind. şi-a pierdut şi soţul şi fraţii. A supravieţuit iadului din lagărul de concentrare, împreună cu fiul său, cântând la pian. A învins, mai apoi, şi cancerul. Perfect lucidă, la 108 ani, Alice Herz-Sommer trăieşte, în fiecare zi, mai multe momente de fericire decât alţii într-o viaţă.

„Sunt o evreică a cărei religie este muzica. Muzica m-a ținut în viață, muzica m-a salvat", își începe povestea pianista Alice Herz-Sommer. Lucru foarte adevărat, deoarece bătrâna exersează și acum, la 108 ani, câte trei ore pe zi la pian, în micuțul apartament din Londra în care trăiește singură.

Nici optimismul care izvorăște din vocea ei, nici privirea și mintea ageră nu-i trădează vârsta. Poate, doar pielea zbârcită de trecerea anilor... Râde. „M-am născut râzând și voi râde până la sfârșitul vieții. Nu ajută cu nimic dacă plângi", crede femeia.

S-a născut în 1903, la Praga, într-o familie de evrei. Mama sa a avut grijă ca cei cinci copii „să învețe, să știe, să cunoască". Una dintre surorile ei mai mari a învățat-o să cânte la pian. Începuse să-și construiască o carieră ca pianistă în momentul în care a fost târâtă în lagăr, alături de întreaga familie. Pe părinți i-a văzut murind. A rămas în lagăr împreună cu fiul ei, de 5 ani. Spune că muzica a salvat-o. Muzica și talentul. Zăcea pe podeaua rece și știa că în orice moment trebuia să se ridice și să cânte la pian. Altfel, dacă nu era pe placul celor ce o țineau captivă, ea și fiul ei ar fi fost exterminați.

Chinurile celor doi ani petrecuți în lagăr au prins viață în cartea pe care a scris-o la 104 ani: „Grădina Raiului, în Iad" („A garden of Eden in Hell").

Într-un interviu acordat lui Tony Robbins la sfârșitul anului trecut, bătrâna mărturisește că „privesc înspre bine. Știu că răul există, dar privesc înspre lucrurile bune". „Într-un fel, cred că viața în lagăr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°