Draga Vasile –
Mai intai de toate, iti multumesc inca o data pentru raspuns. Da, ai dreptate, conceptiile noastre asupra vietii sunt poate nu diametral opuse, dar suficient de indepartate pentru a merita mai multa clarificare. Mai mult dialog. Mai multa gandire. Si mai putine palme.
Da, Vasile, eu numesc o palma trasa de catre un anumit om unui alt anumit om, ca raspuns la o intrebare legitima, intr-un spatiu public construit anume pentru dialog, violenta. Asa am eu obiceiul – sa-i spun cainelui caine si ratei, rata. Palma, in aceste conditii, e violenta la mai multe niveluri : e violenta fizica ; e violenta pentru ca jigneste si dispretuieste o persoana cu chip si nume, ii desfiinteaza, cu alte cuvinte, omenitatea – si-o face intentionat ; e violenta pentru ca jigneste si dispretuieste insasi ideea de dialog in spatiu public – si din nou o face nu din intamplare, ci cu intentie, pentru ca vrea sa distruga acest spatiu public perceput ca opresiv ; in fine, dar nu in cele din urma, e violenta pentru ca nu isi cere iertare – cu alte cuvinte, pentru ca nu-si asuma responsabilitatea.
Si cu responsabilizarea violentei ajungem la miezul problemei, adicatelea la lucrurile care ne despart radical.
Pentru mine, orice violenta e personalizata. In acest caz, o palma a fost trasa de catre un anumit om unui alt anumit om. Fiecare are un chip, un nume. Pentru tine, violenta e abstracta – n-are nici chip, nici nume. Apartine « sistemului ». Pentru mine, violenta nu e politica : unde se termina politica, incepe violenta. Pentru tine, politica e violenta si violenta are potential politic (injuraturile in spatiu public pot inlocui dialogul, rasturnatul de masini si aruncatul cu pietre sau sticle incendiare sunt doar modalitati alternative de a face politica). Pe mine nu ma intereseaza daca violenta (fondatoare, conservatoare sau revolutionara, ca sa folosesc
