Odată cu încălzirea, giurgiuvenii au purces la curăţarea terenurilor agricole de resturile vegetale, pentru a-şi pregăti tarlalele pentru un nou sezon agricol.
Şi cum se poate face mai uşor curat pe câteva hectare, dacă nu incendiind resturile rămase de la recoltarea de astă toamnă. Astfel, ignorând, parcă, orice regulă, fermierii, mai mari sau mai mici, au început să dea foc miriştilor.
În aceste condiţii, în doar trei zile, pompierii giurgiuveni au fost nevoiţi să intervină la 21 de incendii.
Acestora li s-au mai adăugat incendii izbucnite la garaje, la grajduri sau la locuinţe, în număr de patru.
Zeci de hectare au fost afectate. Din păcate, nimeni nu poate fi tras la răspundere, proprietarii terenurilor negând, în cele mai multe cazuri, că ei ar fi de fapt „piromanii” de ocazie.
Pentru curăţarea terenurilor agricole, se impun unele reguli elementare: în primul rând, trasarea unei brazde care, la nevoie, să izoleze focul scăpat de sub control.
Apoi, cel mai important lucru, cel care vrea să adopte, pentru „curăţenia de primăvară”, ca metodă arderea resturilor vegetale, trebuie să obţină de la primăria de pe raza unde îşi are terenul, un aşa zis certificat de lucru cu focul.