Preşedintele american, Barack Obama, aşteptat la sfârşitul săptămânii în Coreea de Sud pentru un summit privind securitatea nucleară, va merge duminică în zona demilitarizată care separă Coreea de Nord şi Coreea de Sud, a anunţat marţi un oficial al Casei Albe.
În timpul şederii sale la Seul, Obama se va întâlni de asemenea cu omologul său rus şi cel chinez, Hu Jintao, precum şi cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat un înalt oficial al Casei Albe care şi-a păstrat anonimatul. Programul său cuprinde şi întâlniri cu liderul sud-coreean, Lee Myung-bak.
Presa sud-coreeană a semnalat pe 12 martie această vizită în zona demilitarizata (DMZ), prima de acest gen pentru Obama, care a efectuat deja două vizite oficiale în Coreea de Sud de la începutul mandatului său din ianuarie 2009, informează Mediafax.
Conform oficialului Casei Albe, Obama va omagia cu această ocazie misiunea celor aproximativ 30.000 de soldaţi americani trimişi în partea sudică a acestei zone demilitarizate, o fâşie de câţiva kilometri care desparte Coreea de Sud şi Coreea de Nord , putere nucleară ostilă Statelor Unite.
Summit-ul privind energia nucleară din Seul, care va avea loc pe 26 şi 27 martie, este dedicat securităţii instalaţiilor nucleare din întreaga lume şi prevenirii atacurilor asupra acestora. Prima reuniune de acest gen a avut loc în 2010 în Washington, la iniţiativa lui Obama.