Garda Financiară, alături de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au efectuat, în această dimineață, mai multe controale la comercianții de produse medicale din zona Dragonul Roșu din Capitală.
ANPC și Garda Financiară au percheziționat, în această dimineață, zece locații din zona Dragonul Roșu din Capitală, unde au găsit produse medicale contrafăcute, prejudiciul ridicându-se la 100.000 de euro. Agenții au identificat, până în acest moment, opt suspecți.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, a declarat că percheziţiile la cele zece societăţi comerciale din Ilfov sunt făcute de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Sector 6, împreună cu inspectori de la Garda Financiară şi de la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor.
Alexandru Niculae a spus că în această cauză sunt vizate opt persoane suspectate de evaziune fiscală şi contrafacere, după ce au comercializat produse medicale contrafăcute importate din China, printre care aparate de măsurare a tensiunii şi proteze, acestea purtând însemnele unor mărci consacrate.
Activitatea acestor societăţi era monitorizată de mai mult timp de poliţişti, prejudiciul produs prin evaziune fiscală fiind estimat la peste o sută de mii de euro.