Seria de evenimente Classic Rock Nights, începută în ianuarie cu show-ul Nazareth din Hard Rock Cafe, îşi păstrează în continuare caracterul caritabil. Dacă încasările de la Nazareth au fost direcţionate către un tânăr pictor, beneficiile obţinute din vânzarea biletelor la T.Rex vor susţine activitatea Rodicăi Răduşcă. Ea studiază, de mai bine de şase ani, în Atelierul de Pictură al Palatului Elevilor şi Copiilor Ilfov şI deşi este la vârsta adolescentei, a fost premiata la numeroase concursuri de pictură şi grafică.
Iată ce a spus Răduşcă: 'sunt onorată de sprijinul acordat şi vreau să mulţumesc, atât celor care au iniţiat acest demers, cât şi celor care au achiziţionat bilete la concert. Tocmai de aceea, pun la dispozitia organizatorilor trei dintre lucrările mele, spre a fi oferite, prin tragere la sorţi unor spectatori”. După cum se ştie, alături de David Bowie, grupul T. Rex se numără printre cei care au iniţiat curentul glam rock în Marea Britanie.
De-a lungul anilor, T. Rex a înregistrat o serie întreagă de hituri, cele mai cunoscute fiind: Children Of The Revolution, Jeepster, 20th Century Boy, Get It On, Cosmic Dancer, Bang A Gong (Get It On), Metal Guru, Teenage Dream, Mambo Sun, Hot Love, I Love To Boogie, Ride A White Swan, Telegram Sam, Life's A Gas şI Monolith. T.Rex va cânta pentru prima oară în România joia care vine, 29 martie, în Hard Rock Cafe.
Toboşarul Paul Fenton, cel care a cântat alături de fondatorii trupei, Marc Bolan & Mickey Finn, nu este singura personalitate din actuala componenţă T.Rex.
Astfel, chitaristul trupei este nimeni altul decât Oliver Graham, fondatorul grupului britanic Saxon. Acesta activează alături de T.Rex din 2002, când a primit propunerea de a- l înlocui pe Alan Silson (ex Smokie). În deschiderea concertului T.Rex vor evolua trupele Manfellow (Bucureşti) şi QuantiQ (Braşov). Biletele la concert