Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gangsterul Boldea, bomboana pe colivă

Publicat in Jurnalul, joi 22 martie 2012 ·

Am întâlnit mereu afirmaţia că în România rulează "un film cu proşt". E folosită şi în cazul scandalos de la Galaţi, de unde avocatul Mihail Boldea - crescut de liderul local al PDL, Mircea Toader, şi propulsat deputat exact atunci când conducea deja o bandă de gangsteri, de jefuitori şi falsificatori - şi-a luat fără probleme tălpăşiţa.Fugind în Turcia şi zburând şi de acolo nu se ştie unde, în momentul în care, în sfârşit, după ani de zile, autorităţile judiciare au ieşit dintr-o penibilă şi condamnabilă letargie. Nu, în nici un caz Boldea nu a fost prost şi nici nu a tâlhărit la plesneală. El a lucrat metodic, nu ca un găinar de rând, ci ca parte sau beneficiar al unui sistem minat fie de incompetenţă, fie de corupţie şi de complicităţi morale şi politice.

El nu e nimic altceva, decât o mlădiţă a unui trunchi al gulerelor albe, prea puţin şi prea rar atinse - cum ni se tot reproşează de la Bruxelles - de bisturiu. Ani şi ani, Boldea a spălat bani, a măsluit, el sau banda sa, documente, a înhăţat case, a torturat psihic şi chiar fizic victimele. Ani de zile şi-a screscut nemăsurat averea, greu de explicat doar prin "măiestria" sa la bară. Toate astea, nu undeva, departe de ochii lumii, ci în mijlocul unui oraş în care lumea cam ştie ce poate pielea fiecăruia, mai ales când e vorba de persoane publice, de demnitari. Dar tot ani de zile Boldea s-a bucurat de sprijinul politic solid al PDL, conflictul cu Mircea Toader intervenind târziu, şi mă îndoiesc că din motive doctrinare sau morale. Dacă Mircea Toader a ştiut, a avut semnale că Boldea e un gangster şi s-a mulţumit să-l vadă plecat, târziu, în alt partid, apoi poartă o culpă greu de trecut cu vederea. Boldea a lucrat aproape la vedere. A ridiculizat un întreg sistem judiciar - Poliţie, Parchet, SRI, etc - cuprinzând mii de oameni şi înghiţind sume uriaşe de la buget, spre a interveni în primul rând şi rapid

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum o ora
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 2 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Accident de muncă teribil. Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de 5 metri. Unul a murit, doi au fost transportaţi la spital VIDEO

Ziare.com acum o ora
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri, în localitatea Hașag. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. ”La data de 10 iu

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 2 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 12 minute
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Avionul care îl transporta pe vicepreşedintele din Malawi și alte 9 persoane a dispărut de pe radare, anunţă Preşedinţia

G4Media acum 19 minute
O aeronavă care îl transporta pe vicepreşedintele din Malawi, Saulos Klaus Chilima, şi alte nouă persoane a dispărut de pe radare, a anunţat luni Preşedinţia din Malawi, informează Reuters, citat de News.ro. „Toate eforturile autorităţilor aviatice

Ciolacu: Cred că că cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în opinia sa, cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă, nu cel de Apărare, pentru că nu comisarul gestionează trupele, acest lucru se întâmplă în NATO. „Au încep

Ciolacu: E foarte puţin probabil ca PSD să renunţe la candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
„Din punctul meu de vedere, când o alianţă electorală are cu 5 în faţă, e un semnal puternic transmis de români că au încredere în această alianţă. Cu adevărat, sunt toate premisele a se crea o alianţă politică, dar vom vedea decizia pentru că toţi

Vremea

București
acum

35°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

27°
lun.

20°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°