În vremea împărăţiei lui Traian, cinci femei care trăiau în sihăstrie păzind toate poruncile lui Dumnezeu, printre altele îşi luaseră asupra lor ca sarcină adunarea moaştelor sfinţilor, ungerea lor cu miruri şi înfăşurarea sfintelor relicve în pânze curate, după care le aduceau şi le aşezau în locul de sihăstrie în care trăiau ele. Aflând de acest lucru, Drosida, fiica împăratului Traian, după ce a scăpat de sub atenţia celor care supravegheau camerele împărăteşti – aceştia fiind cuprinşi de somn - a mers la aceste femei. A adus cu sine o haină de preţ şi le-a cerut celor cinci sihastre ca să o ia cu ele la ridicarea trupului unui sfânt, din locul în care fusese aruncat.

Din volumul "Vieţile sfinţilor de peste tot anul” afăm că "Adrian, un sfetnic al împăratului, care era în acelaşi timp şi logodnicul Drosidei, a cerut să se pună soldaţi de pază lângă trupurile creştinilor morţi, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor. Şi paznicii, stând de veghe, au prins pe cele cinci femei şi împreună cu ele şi pe Drosida. Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea împăratului. Şi împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei şi pe Drosida, s-a spăimântat. Şi a poruncit ca aceasta să fie ţinută sub pază, doar-doar se va căi de ceea ce a făcut. Cât priveşte pe celelalte cinci femei canonice, a poruncit să se facă un vas mare în care au fost aruncate cele cinci femei, împreună cu multă aramă, şi să fie topite prin foc, ca arama să se amestece cu ţărâna sfintelor femei. Iar din amestecul acesta s-au construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obşteşti, ridicate atunci din nou de el, spre desfătarea închinătorilor la idoli.”

Văzând ce se întâmplă, Drosida şi-a scos îmbrăcămintea împărătească şi a ieşit uşor, fără să prindă cineva de veste. "Pe când mergea spre locul de chinuri, se gândea întru sine, zicând: «Cum mă voi duce la Dum