Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Optimism ponderat in Copou

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 23 martie 2012 ·

Antrenorul CSMS Iasi, Ionut Popa, spune ca echipa sa ar putea administra Deltei Tulcea prima infringere in deplasare din acest sezon doar daca elevii sai vor avea o atitudine superioara celei etalate in meciul cu Dinamo II si daca suporterii vor fi alaturi de echipa ieseana CSMS Iasi a organizat ieri o conferinta de presa la care a participat doar antrenorul principal al echipei, Ionut Popa. Referindu-se la meciul de simbata, cu Delta Tulcea, care se va disputa de la ora 11:00, pe stadionul "Emil Alexandrescu", tehnicianul a pastrat tonul optimist rezervat etalat de oficialii clubului pe parcursul saptaminii. "Astept din partea jucatorilor o atitudine superioara celei avute in prima repriza si chiar in a doua repriza a meciului cu Dinamo II. Sperind si in ajutorul spectatorilor care, probabil, vor veni in numar mare la stadion, ma gindesc ca putem sa batem Delta. Asta desi oaspetii au o echipa foarte puternica, bine sustinuta financiar, cu jucatori experimentati, numai in iarna ei aducind patru jucatori de prima liga. Nu e de mirare ca Tulcea nu a pierdut nici un meci in deplasare in acest sezon. In ceea ce ne priveste, cred ca vor aparea mai multe schimbari fata de meciul cu Dinamo II, cind m-au nemultumit mai multe apecte. Probabil, voi modifica si sistemul de joc" a spus Popa, care a prezentat problemele cu care se confrunta: "Brazilienii pe care-i asteptam au plecat probabil cu barca de nu au mai ajuns. Astfel, ne chinuim in continuare in atac. Cum Gado s-a reaccidentat, iar Ciucur a iesit doua saptamini din calcule, ne rugam la Dumnezeu ca Herghelegiu, singurul atacant pe care-l avem, sa nu pateasca ceva. In iarna, am sperat ca vin altii, insa am ramas doar cu el pentru ca nu sint de acord sa pastram jucatori doar sa taie frunze la ciini. Sa vedem ce-o fi cu Marjanovic, un atacant sirb pe care ni l-a adus impresarul Florin Iacob". Antrenorul CSMS a recunoscut fa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 5 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 13 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 8 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 13 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 10 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 14 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 13 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 10 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

16°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°