Francezul, de origine algeriană, care a comis atentatele din oraşul francez Toulouse şi a fost ucis, joi, într-un schimb de focuri cu poliţia franceză, se afla pe lista neagră a persoanelor care au interdicţie de a zbura cu avionul pe teritoriul SUA, transmite AFP, care citează un responsabil al serviciilor americane de informaţii.
Cel care a atacat luni un colegiu evreiesc din Toulouse, ucigând trei copii şi pe profesorul lor, după ce anterior a mai ucis trei poliţişti francezi în alte două atacuri armate, figura ”de ceva timp” pe această lista americană a suspecţilor de terorism, a afirmat acest responsabil, sub acoperirea anonimatului.
Persoanele înscrise de autorităţile americane pe această listă au interdicţia de a se îmbarca la bordul avioanelor care au ca destinaţie sau decolează din SUA. Enumerând principalele criterii avute în vedere pentru înscrierea diferitelor persoane pe lista neagră, responsabilul american a precizat că acestea ”trebuie să suscite suficiente bănuieli că sunt implicate într-o presupusă activitate teroristă, să fie considerate o ameninţare pentru un avion şi pentru securitatea naţională şi să fie capabile să deturneze şi să prăbuşească un avion”.
Atentatorul Mohamed Merah, în vârstă de 23 de ani, a afirmat în cursul negocierilor cu poliţia franceză, care l-a încercuit după ce s-a refugiat într-un apartament din Toulouse, că a fost pregătit de Al-Qaida, în Afganistan, informează Agerpres.