Se spune ca nimic nu reuseste mai bine decat reusita. Asa stau lucrurile cand traim in normalitate. De ani de zile, insa, dreptul la normalitate, cum il numeste N. Manolescu, este contestat. Sudalma, minciuna, agresiunea verbala, pamfletul vituperant, chiar obscen, injuria sordida, tin loc de argument rational. Opera lui Horia Patapievici este una solida, originala si de natura sa inspire gandirea neinregimentata, opusa incolonarii de turma. Filosoful este un neostenit soldat al libertatii. Ii repugna societatea inchisa, tiraniiile de orice fel, utopiile constrangatoare.
Sa amintesc aici ce a insemnat revista “Idei in dialog” si cat de mult ii ducem lipsa? Actiunea sa intelectuala pe linia Institutului Cultural Roman este una de veritabila zidire dupa cele mai riguroase criterii ale nepartinirii, ale sincronismului si ale deschiderii axiologice. Nu o fundatura autarhica, ci o lucrare dinamica si integratoare. In loc sa fie pretuit pentru aceste impliniri, este, iata, hulit. Nu de multi, de putini. Multi sunt insa cei care, stiind ce-a facut si ce face Horia, prefera sa taca, sa chicoteasca prin unghere obscure, sa tolereze infamia. Tacerea in raport cu asemenea miselii se numeste complicitate.
Nu e vorba nicidecum de ceea ce unii se grabesc sa eticheteze, cu satisfacuta si malitioasa superbie, drept “auto-victimizare”. Faceti o cautare pe internet cu numele lui Horia Patapievici si veti concede ca asa stau lucrurile. O armata de anonimi nu se invrednicesc, se pare, decat cu asemenea mizerii. Indivizi care nu pot iubi, nu stiu sa admire, dar care exulta cand e vorba de a jigni, de a macula, de a umili, de a injosi, de a lapida simbolic un intelectual. Nu cred ca Horia Patapievici este unul dintre oamenii cei mai detestati din Romania. Sute de timisoreni au mers sa-l auda, sa-l vada. Un numar infim de emisari ai neantului valoric au organizat o jalnica “