Capitolul III. În care Fifi, invitat de membrii COI, participă la un simposion despre vampiri şi vampirism şi este judecat de către Tribunalul Pentagonului 1.
În nici două săptămîni, cota lui Fifi crescuse atît de mult – să fi fost la mijloc şi zvonul tot mai persistent că e vampir? –, încît a fost invitat la reuniunea „cabinetului din umbră” al facultăţii, miticul COI. Cabinet din umbră? Mitic? Nu am exagerat? Depinde de perspectivă. Evident, o durere de măsea şi genocidul din Ruanda nici nu se pot compara ca gravitate, cantitate de suferinţă umană etc. Dar, dacă măseaua e a ta, iar Ruanda se află la 3.000 de kilometri depărtare şi nici nu cunoşti pe nimeni acolo... Pentru noi e mai important ce se întîmplă în facultate (şi cine o conduce) decît ce se petrece la Bucureşti, în Parlament, nu mai zic la Bruxelles, în S.U.A., China sau la O.N.U. Şi invers: poate că, dintr-o perspectivă planetară, COI-ul nici nu există. Dar pentru noi, da, e mitic. În primul rînd, fiindcă e inaccesibil. Cel puţin dacă acceptăm definiţia lui Cossiga: „Mitic e tot ce omul ştie sau crede că există, dar la care nu are acces”. Şi, la o adică, de ce n-ar avea şi mica noastră comunitate dreptul la miturile ei? La fel de importante, la fel de „vii” ca cele ale triburilor studiate de Villas Boas sau Lévy Strauss? De ce miturile lor ar fi valabile şi ale noastre nu, din moment ce ele nu treceau de 100 de membri, în timp ce noi avem 38 de profesori titulari, 28 de profesori asociaţi şi peste 1000 de studenţi numai la zi, fără să-i mai socotim şi pe cei de la învăţămîntul dirijat la distanţă?
Dar ce era COI-ul, zis şi Pentagonul? Nimic mai mult, dar nici mai puţin, decît întîlnirea la restaurant, miercuri seara, la două săptămîni, a celor mai cu moţ profesori din facultate: Teodor Cossiga, profesor de literatură comparată şi folclor, Vasile Peteanu, comparatist şi fenomenolog, confer