Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful AJOFM Bihor: Angajaţii instituţiei sunt sufocaţi de muncă

Publicat in Bihoreanul, vineri 23 martie 2012 ·

Într-o conferinţă de presă susţinută joi, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocupare a Forţei de Muncă, Doru Drăghici, a afirmat că angaţii instituţiei pe care o conduce sunt sufocaţi din cauza numeroaselor dosare pe care trebuie să le gestioneze lună de lună.

"Bihorul are cel mai mare număr de dosare pe salariat, aproximativ 300, ceea ce este foarte mult", a spus directorul. "Majoritatea judeţelor angajaţii au sub 200 de dosare. Ilfov, de pildă, are 74 de dosare pe salariat, adică un volum de 4 ori mai mic", a arătat directorul.

Drăghici a declarat că au fost situaţii în care salariaţii de la agenţia locală nu au făcut faţă volumului de lucru şi a fost nevoie ca personal din alte locuri să fie relocat. "Volumul mare de muncă înseamnă posibilitatea de a greşi, de a enerva oamenii care aşteaptă, posibilitatea de a oferi servicii de slabă calitate, căci absolut totul, inclusiv consilierea (în găsirea unui loc de muncă - n.r) se face pe fugă", a spus el.

Managerul a adăugat că a pus de nenumărate ori problema în faţa conducerii Agenţiei Naţionale, dar degeaba. "De câte ori am ridicat această problemă, am primit acelaşi răspuns: "Sunteţi un judeţ fără probleme mari, fără dificultăţi..."", a spus el.

Şeful AJOFM a explicat să s-a ajuns în acestă situaţie din cauză că şefii din Capitală au luat decizia tăierilor posturilor în funcţie de rata şomajului la nivelul judeţelor. "Din păcate, am avut de suferit din cauza ratei şomajului, la cele trei restructurări de la nivelul agenţiei naţionale", susţine el.

În prezent, rata şomajului a ajuns la 4,36, Bihorul situându-se pe locul 7 în ţară. Drăghici a punctat că acest fapt nu înseamnă că avem mai puţini şomeri şi nici nu e neapărat un semn de prosperitate, având în vedere modul de calcul al acesteia, dar şi munca la negru. "Bihorul este între cele mai mari judeţe din ţară, iar dacă numitorul est

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 28 minute
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 3 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 4 ore
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°