Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIGA I: Cinci partide pe muchie de cuţit

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 24 martie 2012 ·

După ce ieri s-a dat startul în runda a 23-a a campionatului primului eşalon fotbalistic, astăzi şi mâine sunt programate alte cinci confruntări, care la prima vedere ar părea fără interes, dar fiecare îşi are inportanţa ei. Astăzi Concordia, care a întors miraculos rezultatul cu Petrolul, e clar că vrea un nou succes.

Dar e greu, nici clujenii nu sunt fitecine. Mâine, etapa începe la Sibiu cu un meci în care Voinţa, aureolată de egalul din Gorj, vrea să oprească invincibilitatea trupei lui Isăilă. În cartierul de Vest al Ploieştiului, Astra se prezintă după două înfrângeri consecutive şi vrea toate punctele de la mureşenii obosiţi după partida cu Steaua şi, în mare criză de puncte.

Un meci cu o tradiţie de 60 de ani are loc pe „Silviu Ploieşteanu”, unde stegarii nu se gândesc decât la victorie, situaţia pe care o au în clasament impunându-le acest lucru.

Rapidiştii nu au mai reusit vreo victorie sub Tâmpa de 7 ani de zile. Ziua se încheie în Ştefan cel Mare, unde Dinamo, fără Marius Niculaie suspendat, va avea o dispută acerbă cu vasluienii pe care nu i-au mai învins de trei sezoane.

Concordia Chiajna (15) - Universitatea Cluj (7) ( 21:30- Digi Sport 1)

1 0 1 0 1-1

Echipa lui Laurenţiu Reghecampf este pusă pe fapte mari în acest retur de campionat. După ce le-a pus la respect pe Oţelul şi Rapid, cărora le-a luat toate punctele, au mai îngenuncheat în numai opt minute formaţia petrolistă, chiar pe terenul acesteia, cu care a făcut schimb de locuri în clasament. Universitarii clujeni i-au adus lui Claudiu Niculescu prima victorie de când este principal şi i-a promis că va urma a doua .Va fi un meci de 1X2, cu siguranţă deosebit de animat.

Gaşca nebună vrea puncte şi pe Cibin

Voinţa Sibiu (14)- Sportul Studenţesc (11) (15:00-Digi Sport 1)

1 0 1 0 2-2

În singura partidă oficială disputată între cele d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Primele rezultate din Ungaria arată că Viktor Orbán are o noapte proastă

News.ro acum 54 minute
TISZA, noul partid de opoziţie din Ungaria, care a candidat pe o platformă de îndepărtare a premierului Viktor Orbán de la putere, este pe cale să obţină peste 30% din voturi la alegerile europarlamentare, potrivit primelor rezultate, într-o lovitur

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum o ora
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 5 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 5 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

VIDEO Dominic Fritz își proclamă victoria pentru un nou mandat de primar al Timișoarei

G4Media acum 2 ore
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și-a proclamat, duminică seara, victoria pentru un nou mandat de primar. El a precizat că, pe numărătoarea paralelă, după numărarea a voturilor dintr-un sfert din secții, are 49% din voturi, iar Nicolae Robu, susț

Premierul Belgiei şi-a anunţat demisia, în urma pierderii alegerilor legislative

News.ro acum 2 ore
Liderul belgian Alexander De Croo a declarat că va fi prim-ministru "demisionar" începând de luni dimineaţă, după ce partidul său de centru-dreapta, Open VLD, a înregistrat o scădere drastică a numărului de voturi în alegerile legislative de duminic

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 5 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Vremea

București
acum

23°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°