Câţiva manipulatori de bagaje ai companiei aeriene Air Canada, aflaţi în conflict cu administraţia, din cauza reînnoirii acordului colectiv, au intrat în grevă pentru mai multe ore, vineri, în pofida interdicţiei decretate de Guvern, cauzând anularea sau întârzierea a zeci de zboruri, relatează AFP.
"Din cauza unei greve ilegale a manipulatorilor de bagaje ai Air Canada din Toronto şi Montreal, unele zboruri ale aeroportului internaţional Pearson din Toronto (YYZ) şi ale aeroportului Montreal-Trudeau (YUL) auu fost amânate sau anulate ", a declarat vineri transportatorul.
Cea mai importantă companie aeriană din Canada, a 15-a din lume, a reuşit să convingă angajaţii să îşi reia activitatea, dar mai multe zboruri erau încă " întârziate sau anulate", vineri seara, în primul rând în Canada şi spre Statele Unite.
Parlamentul canadian a votat săptămâna trecută un proiect de lege, propus de Guvernul conservator al premierului Stephen Harper, prin care se interzicea angajaţilor Air Canada să organizeze greve.
Sindicatele care reprezintă mecanicii, hamalii şi şoferi, au contestat această lege pe care o califică drept intruziune într-un conflict de muncă dintre o societate privată şi angajaţii acesteia, potrivit Mediafax.
Un număr neobişnuit de mare de piloţi au intrat în concediu medical la sfârşitul săptămânii trecute, acest lucru perturbând zeci de zboruri ale companiei. Air Canada a sesizat organismele responsabile cerându-le să aplice codul muncii în cazul "grevelor ilegale".