Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă referitoare la Summitul de la Seul la care va participa. A explicat la iniţiativa cui s-a organizat, câte ţări vor participa, dar şi care sunt obiectivele reuniunii. La final, cestionat în privinţa lui Mihai Boldea, Traian Băsescu a făcut o afirmaţie extrem de surprinzătoare.
UPDATE Ora 18.16. Băsescu despre cazul Boldea: „N-am să vă spun, cum a spus ministrul de Externe că nu este o problemă importantă. Este o problemă extrem de importantă cazul Bloldea,pentru că este vorba de un cetăţean român. Vă pot spune că este localizat perfect, că în orice moment se poate produce reţinearea lui. Dar noi nu avem interes în privinţa reţinerii lui Boldea! Obiectivul nostru este ca domnul Boldea, care a plecat legal din ţară, să vină prin intermediul autorităţilor române în România“.
UPDATE Ora 18.15. Conform lui Traian Băsescu, din UE au fost selectate 15 state, printre care şi România. „România face parte din cele 32 de state ale lumii care deţin întregul proces al combustibilului. De aceea, pentru noi este extrem de important acest summit. În primul rând pentru a participa cu contribuţiile noastre la dezvoltarea normelor“.
UPDATE Ora 18.11 Preşedintele a explicat care sunt obiectivele acestui Summit: „Obiectivele acestui summit: realizarea de progrese tangibile ale statelor faţă de 2010, dar şi la summit-ul din 2014, faţă de realităţile celui din 2012. Nimeni nu se va limita şi nu va fi mulţumit dacă nu se vor proba progrese tangibile şi angajamente ferme. Această notă de pragmatism este, de fapt, esenţială în rândul obiectivelor.
Alt obiectiv este promovarea de noi măsuri concrete pentru creşterea securităţii nucleare.
Alt obiectiv este ca statele să-şi ia angajamente concrete, măsurabile, care să fie aduse la cunoştinţă la summit-ul din 2014.
Alt obiectiv este rec