În premieră integralist în mandatul Beretta, Mutu a fost printre cei mai buni jucători de la Cesena, ieri cu Parma. Din păcate, atacantul român n-a reuşit să înscrie într-un derby al retrogradării pe care echipa sa era obligată să-l câştige, dar care s-a încheiat la egalitate, 2-2.
Contestat cu vehemenţă de ultraşii Cesenei, cu o zi înainte de meciul cu Parma, Mutu a încercat să-şi repare imaginea. Adversarul era excelent, rivala din provincia Romagna, şi, mai ales, prima echipă peste linia retrogradării. Cu 11 puncte peste "lanterna" Cesena. Cu alte cuvinte, pentru Cesena nu exista decât varianta "1" solist. A ieşit "X" la final, dar după o nebunie de meci, în care oaspeţii au condus cu 1-0, gazdele au întors la 2-1, iar apoi echipa lui Donadoni a obţinut un punct de aur. Şi totuşi, Mutu, destul de activ, ar fi putut scrie altfel soarta partidei. La 0-0, a reluat imparabil, cu capul, după o lovitură de colţ, dar goalkeeper-ul Mirante a deviat în transversală (26)! Apoi l-a găsit cu o pasă excelentă pe Malonga (56), la 2-1 pentru Cesena, dar coechipierul său a ratat incredibil. Imediat, în loc de 3-1 s-a făcut 2-2, un rezultat care practic o îngroapă în Serie B pe Cesena, cu nouă etape înainte de final, chiar dacă şi celelalte echipe de sub linie, Novara şi Lecce, s-au anihilat reciproc (0-0).
În premieră integralist în mandatul Beretta, Mutu a fost printre cei mai buni jucători de la Cesena, ieri cu Parma. Din păcate, atacantul român n-a reuşit să înscrie într-un derby al retrogradării pe care echipa sa era obligată să-l câştige, dar care s-a încheiat la egalitate, 2-2.
Contestat cu vehemenţă de ultraşii Cesenei, cu o zi înainte de meciul cu Parma, Mutu a încercat să-şi repare imaginea. Adversarul era excelent, rivala din provincia Romagna, şi, mai ales, prima echipă peste linia retrogradării. Cu 11 puncte peste "lanterna" Cesen