Iese soarele şi pe strada lui Gabi Torje. Sâmbătă, la Palermo, internaţionalul român a egalat pe final (1-1) şi a adus un punct important lui Udinese. Prestaţia lui Torje, care a evoluat 24 de minute, a fost apreciată atât de presa italiană cât şi de antrenorul Guidolin, care a lăsat de înţeles că-l va folosi mai mult, în viitor, pe mijlocaşul român.
Torje a fost ultima carte aruncată sâmbătă de Guidolin pe "Renzo Barbera" din Palermo. Şi i-a ieşit italianului. După ce i-a trimis la pauză pe teren pe Armero şi Pereyra, la 1-0 pentru gazde, Guidolin a mers pe mâna lui Torje (66) pentru a forţa egalarea. Iar internaţionalul român şi-a răsplătit antrenorul cu şase minute înainte de final, când, după un un-doi cu Pereyra, a şutat de pe dreapta, din interiorul careului, la colţul lung, şi l-a învins pe Viviano. 1-1, scorul cu care tabela s-a închis şi care a adus celor de la Udinese un punct nesperat. Ieri, Lazio cu Radu Ştefan integralist, a profitat însă de semieşecul echipei lui Torje, rivală la locul 3, care duce în preliminariile Ligii Campionilor, şi s-a distanţat la trei puncte după victoria cu
Cagliari (1-0).
"Torje creşte mult"
Al doilea gol al lui Gabi Torje în tricoul "alb-negru" a venit la exact 48 de zile după ce românul marcase tot pe final (89), în eşecul cu Fiorentina (2-3). Când românul intrase pe gazon aproape în acelaşi minut (67). O reuşită neimportantă atunci în economia partidei, una care a adus un punct acum. Unul care poate cântări greu la final, în lupta cu Lazio. "Torje a înscris un gol frumos, creşte mult şi este un jucător pe care merită să îl iau în considerare", l-a lăudat antrenorul Guidolin după meci. Totul depinde şi de român, care trebuie să-şi găsească constanţa în evoluţii. La primul meci după prestaţia bună la naţională în amicalul România-Uruguay (1-1), Guidolin a început cu Torje ca t