“Au mai rămas (atâtea) zile până când voi fi arestat!” – putea să-şi fi scris în jurnal sau chiar pe blog Boldea. Calculul era simplu şi decurgea din programul anunţat în gura mare de cei de la DIICOT: vom cere Parlamentului aprobarea pentru percheziţie şi reţinere, după care vom proceda la măsurile necesare! Deci, Boldea ştia cu maximă precizie că i se va face percheziţie, după care va fi reţinut. Procurorii trebuiau mai întâi să treacă peste împonderabila parlamentară: îşi vor da aleşii colegul pe mâna zbirilor? Era cât p-aci! Dacă nu venea Opoziţia cu generoasa sa ofertă de colaborare, în şedinţa respectivă nu se putea lua nici o hotărâre din lipsă de cvorum.

Ce putea să facă bietul Boldea în aceste condiţii? Beneficiind de privilegiul anunţării percheziţiei (probabil caz unic în analele justiţiei) n-a avut decât să-şi cureţe casa de orice dovezi compromiţătoare, luând în plus şi măsura de precauţie de a o dona casa tatălui său, să nu pună hrăpăreţul de stat mâna pe ea. După care şi-a făcut tacticos bagajele şi, nu înainte de a anunţa public că pleacă din ţară, ba sfătuindu-i chiar pe români să-i urmeze exemplul, şi-a luat tălpăşiţa. În deplină siguranţă: imunitate mai avea, paşaport diplomatic aşijderea, nimeni nu-l putea întreba de ce pleacă, deşi motivul era mai mult decât evident. Cu alte cuvinte, lucrurile pot fi interpretate în sensul că DIICOT i-a netezit pur şi simplu calea pentru a dispare din peisaj. Păi nu era fraier să n-o facă?

După ceea ce era previzibil să se întâmple s-a întâmplat, dl Codruţ Olaru ne-a explicat de ce n-a putut face instituţia nimic ca să împiedice sustragerea borfaşului cu acoperire parlamentară de la cuvenita urmărire penală? Cazul “Boldea” dezvăluie o mai veche hibă a sistemului nostru judiciar, prezintă cu deplină evidenţă şi, în alte cazuri (şi n-am să mă refer la altul decât la dispariţia “misterioasă” a lui Hayssa