Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeile însărcinate trebuie să aleagă viața, nu avortul

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 26 martie 2012 ·

Medicii de obstetrică ginecologie ar trebui să nu mai accepte să efectueze avorturi iar femeile să înceteze să mai apeleze la aceste practici pentru a-și ucide copilul, este mesajul lansat în cadrul primei ediții a manifestului „Marș pentru Viață.”

Scopul evenimentului este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii. Sute de persoane, membrii ai societății civile, s-au alăturat evenimentului. ”Viața este de la concepție până la moartea naturală. Din păcate există un compromis între medici, paciente, un transfer de responsabilitate atunci când mamele vin și solicită medicului să facă un avort. Încearcă să diminueze vina pe care o poartă, neacceptând nașterea acelui copil pe care îl poartă în pântece, iar medicul o consideră o datorie a lui uitând că a depus un jurământ: că este medic pentru a salva, a vindeca, pentru a fi pentru viață”, a precizat dr. Caterina Grif, medic primar obstetrică ginecologie la Spitalul Clinic Județean Mureș.

Un număr destul de mare de persoane de sex feminin care solicită avortul sunt fete tinere, adolescente de 14-15 ani, ale căror orizonturi nu sunt încă bine conturate. Medicul ginecolog a lansat și un apel, atât medicilor ginecologi, cât și pacientelor. ”Să încercați să nu mai veniți înaintea medicilor să cereți avortul, ci să îi ajutați și pe ei să aleagă viața. Sunt deja foarte mulți care nu mai pot accepta această intervenție pe care nici măcar nu o putem numi medicală, pentru că curmă o viață nevinovată și sper ca numărul medicilor care va lupta pentru viață să fie tot mai numeros”, a mai spus dr. Grif, subliniind că avortul poate fi efectuat până la trei luni de sarcină, însă reprezintă totodată un risc pentru viața mamei. Medicii de obstetrică ginecologie ar trebui să nu mai

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat la DNA în urma plângerii făcute de un om de afaceri

Ziare.com acum 18 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, 23 mai, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediu

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

VIDEO Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

HotNews acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 46 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum 46 minute
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Despăgubirea primită de familia lui Michael Schumacher după publicarea unui fals interviu cu multiplul campion din Formula 1

HotNews acum 19 minute
​Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri în valoare de 200 de mii de euro din partea publicației Die Aktuelle, cea care a publicat un fals interviu cu multiplul campion din Formula 1, informează BBC. Respectivul material a fost generat d

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum o ora
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum o ora
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°