“Ca să fii actor păpuşar ai nevoie de foartă multă imaginaţie” De o viaţă parcă la Ariel, Mariana Iordache a slujit peste trei decenii teatrul de animaţie pe scena inimosului teatru de pe strada Poştei. De la primii dascăli în arta păpuşeriei, la bucuria împărtăşită micilor spectatori până la momentul în care Ariel îşi va lua rămas bun de la sediul care l-a găzduit decenii de-a rândul, ne-a povestit Mariana Iordache în interviul care urmează. Reporter: Cum a fost întâlnirea cu teatrul de păpuşi?

Mariana Iordache: Se întâmpla prin 1972, când am dat examen la Teatrul de Păpuşi Târgu Mureş, atunci nu se chema Ariel. Toţi doream atunci să ne facem actori de dramă. Adevărul era că marea majoritatea celor care au ajuns actori la păpuşi au încercat să intre iniţial la teatru. Orice ar spune unii, ăsta este adevărul. Rep.: Cum au fost primii ani?

M.I.: Erau destul de stresanţi. Eu am intrat pe un post unde eram singură la 19 ani, alături de o colegă puţin mai mare, în rest erau “bătrânii” teatrului, veteranii. Colectivul era format din oameni maturi, diferenţa de vârstă era mare între noi, ei veneau cu experienţa, cu aplombul cu care se uitau la cei “veniţi de pe stradă”, pentru că la acea vreme în România nu exista o facultate de specialitate pentru teatrul de păpuşi. Făceam zilnic cursuri de mânuire cu actorii experimentaţi, şi aşa am început să intrăm frumos în această meserie. Rep.: Care au fost oamenii care v-au marcat?

M.I.: Aş aminti-o în primul rând pe fosta mea regizoare care iniţial fusese şi ea actriţă la Oradea, care a venit la Târgu Mureş o dată cu înfiinţarea secţiei române a teatrului de păpuşi. E vorba de Maria Mierluţ o actriţă extraordinară la fel şi o mânuitoare de păpuşi extrem de bună. Pot să spun că ea ne-a crescut pe noi ca trupă, la un moment dat eram cea mai tânără trupă din ţară de teatru de păpuşi. Pe lângă Maria Mierluţ am avut ş