Politica promovată de BNR la comandă externă – curs relativ fix, indiferent de ciclul economic şi de situaţia conturilor externe ale ţării – generează tot mai multe bizarerii, care sunt toate expresii ale efectelor de asfixiere economică ale acestei politici.
Pe plan general, România practică ajustări economice – altfel inevitabile – doar prin politica fiscal-bugetară, ca şi cum s-ar afla în zona euro, fără a apela la politicile valutară şi monetară, adică la curs şi preţuri, avantaj imens de care, în timp de criză cum sunt vremurile actuale, dispun ţările membre ale UE care nu participă la euro. Această politică aruncă toată ajustarea pe buget şi bugetari şi protejează pe nedrept băncile străine şi debitorii acestora, care sunt deopotrivă responsabili aproape în întregime de dezechilibrele ce impun ajustările actuale. Mai grav, asemenea ajustări făcute numai pe seama bugetului nu doar trimit povara pe umerii celor nevoiaşi, dar duc la o îndatorare absurdă şi nenecesară a statului care îi amanetează viitorul. Ceea ce este însă poate şi mai dramatic este că, în acest fel, nelăsată să respire prin canalele valutar şi monetar, economia – atât cât mai există aceasta după rechiziţionarea sectoarelor ei strategice de către capitalul străin – este sufocată şi toxinele, în loc să fie expulzate, sunt şi mai adânc vârâte în corp, epuizându-l pe termen lung.
În aceste condiţii, impresia, încă larg răspândită în mediul economic, că BNR ar deţine monopolul teoriei şi practicii economice şi ar fi depozitarul înţelepciunii politicilor economice pierde tot mai mult teren şi rămâne ideea că BNR este într-adevăr pilonul stabilităţii organismului economic, dar mereu mai clar al stabilităţii unui organism ce se îndreaptă spre extincţie, dacă nu este cumva deja mort.
Acest lucru a început să fie sever resimţit şi la BNR. Iar reacţiile sunt dintre cele mai bizare. Apro