Drama în trei acte a şocat Europa. Mai întîi, asasinarea a trei militari de origine nord-africană în Toulouse şi apoi Montauban, în sud-vestul Franţei, fără ca nimeni să fie sigur de vreo legătură între cele două fapte. Şi apoi uciderea a trei copii şi a unui adult în faţa unei şcoli evreieşti din Toulouse, şi teama care a cuprins populaţia, de un “lup solitar”, poate neonazist. În sfîrşit, asediul îndelungat al domiciliului suspectului numărul unu, şi dezvăluirea că era un islamist de 23 de ani, autor de infracţiuni minore devenit un ucigaş fanatic.

Parcursul criminal al lui Mohamed Merah a avut un asemenea ecou deoarece combină elemente inerente ale societăţilor noastre moderne: fascinaţia ucigaşului în serie, vechiul spectru al anti-semitismului şi cel nou al islamofobiei, mediatizarea faptelor diverse, voinţa de a controla societatea pentru a împiedica actele de teroare, căutarea unor repere comune între populaţiile autohtone şi cele originare din imigraţia din ultima jumătate de secol, şi, desigur, în toiul campaniei electorale franceze, utilizarea politică a unor astfel de evenimente.

Din această perspectivă trebuie deci analizat, pe termen scurt, modul în care va continua campania din Franţa, şi, pe termen lung, ce măsuri vor fi adoptate. Întrucît deja stînga franceză acuză serviciile de informaţii de a nu fi fost în stare să-l oprească pe Merah, iar preşedintele Nicolas Sarkozy propune să se legifereze asupra consultării site-urilor Internet extremiste.

Ca şi ziarul Le Monde, de obicei cumpănit, responsabilii politici par să considere că seria de crime a lui Merah ridică problema ameninţării teroriste, şi în special a Al-Qaida. Cu toate acestea, nu există nicio dovadă încă a apartenenţei tînărului din Toulouse vreunei celule teroriste organizate, în ciuda călătoriilor sale în Afganistan şi Pakistan. Parcursul lui tinde mai degrabă