În această dimineață, pompierii din București au avut două intervenții dificile, în carteierele Ferentari și Bucureștii Noi. Cinci case au ars iar şase persoane au fost internate în urma incendiilor. Sursa: ISU BucureştiSursa: ISU Bucureşti
1 /.
Prima intervenție a avut loc pe Strada Zorilor, din cartierul bucureştean Ferentari. Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti au primit apelul, prin 112, la ora 2.47. Nouă autospeciale cu apă și spumă și cinci echipaje de prim-ajutor şi unul de descarcerare au ajuns la fața locului.
Flăcările a cuprins, mai întîi, acoperişul unei case pe o suprafaţă de 150 metri pătraţi, cel mai probabil de la un scurt-circuit. Ulterior, s-a extins la alte trei locuinţe. Incendiul s-a propagat rapid din cauza faptului că locuinţele aveau perete comun. Cei 50 de pompieri au acţionat simultan de pe trei străzi pentru ca incendiul să nu se mai extindă.
"Pârjolul" din Ferentari a făcut cinci victime, patru adulţi şi un copil în vârstă de trei ani care au inhalat monoxid de carbon. Patru dintre acestea au fost transportate la spitalele la spitalele Bagdasar, Municipal şi Budimex.
Cea de-a doua intervenție a pompierilor a fost în cartierul Bucureștii Noi, tot la o casă. Proprietarul, un bătrân a fost internat și el.