Am fost foarte surprins, cred că aidoma multor colegi, atunci când am aflat că pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de ieri figurează şi hotărârea de înfiinţare a Facultăţii în limba maghiară la UMF. Ceea ce n-am înţeles este ce rost a mai avut atunci dezbaterea publică dacă nu s-a ţinut cont de ea? Ce sens au mai avut observaţiile şi propunerile de modificare a proiectului de hotărâre postat pe site-ul Ministerului Educaţiei? Căutând răspunsurile, îmi dau seama că întreaga opinie publică din România a fost luată de fraieră. S-a organizat un simulacru de dezbatere publică, după care nimeni n-a anunţat oficial care sunt concluziile acesteia. În atare condiţii, graba Executivului mi se pare suspectă…

Nu am nimic împotriva înfiinţării unei facultăţi în limba maghiară la UMF. În limba germană, japoneză sau oricare alta. Însă doar cu condiţia ca aceasta să beneficieze şi de acordul Senatului. Sau dacă există o dezbatere publică, să se respecte procedurile. Să se adune opiniile pro, cele contra, să se disemineze rezultatele, cu propunerile finale şi abia apoi să se ia o decizie. În cazul UMF, hotărârea a fost însă luată în urmă cu aproape două săptămâni, iar dezbaterea publică a fost de fapt un tertip pentru a se câştiga timp…

Destul de bizar şi comportamentul premierului. Am avut o părere bună despre el când a afirmat că s-a cam terminat cu politica şantajului exercitată de UDMR în Guvern. În naivitatea mea, chiar l-am crezut! În realitate, nu m-ar mira deloc să aflu peste câteva decenii, din documente declasificate, că fostul şef al spionilor din România a ticluit între timp un plan pentru a abate atenţia opiniei publice de la problema UMF.

Oare e o simplă coincidenţă apariţia, taman acum, a poveştii repatrierii lui Mihail Boldea din Nairobi?!

Am fost foarte surprins, cred că aidoma multor colegi, atunci când am aflat că pe ordinea de zi a şe