Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lepa Brena se întoarce la Timişoara. Vezi imagini de la concertul care A INNEBUNIT BANATUL în 1984 (VIDEO)

Publicat in Jurnalul, marți 27 martie 2012 ·

Se întoarce la Timişoara, după 28 de ani, pentru un concert extraordinar, ale cărei detalii vor rămâne, până în iunie, secrete. Lepa Brena a venit, marţi, la Timişoara, în avancronica evenimentului, fiind aşteptată de câţiva fani care şi-au văzut astfel visul cu ochii.

Este, de peste trei decenii, „Diva Balcanilor” şi s-a întors pe scenă după o întrerupere de mai mulţi ani. Lepa Brena a revenit în România pentru prima dată după 1984. Călătoria s-a dovedit o adevărată încercare pentru faimoasa cântăreaţă, care, după ce a trecut graniţa, şi-a reamintit tot ce a fost atunci. „Am plâns de emoţie când am intrat în România. Concertul din 1984 este unul dintre cele mai frumoase din cariera mea. A fost fenomenal pe stadion, foarte emoţionant. Când am urcat în acea macara, am văzut tancurile din jurul stadionului. La vremea respectivă nu am înţeles de ce”, a spus Lepa Brena. Îşi aminteşte şi acum, cu zâmbetul pe buze, de sticluţa de Coca-Cola primită la hotel, şi păstrează încă blana primită cadou, care nu i-a fost confiscată la vamă, aşa cum spune legenda.

După destrămarea Iugoslaviei, Lepa Brena nu a mai concertat vreme de mai mulţi ani. Între timp, s-a ocupat de afaceri împreună cu soţul ei, fostul tenisman Slobodan Živojinović. „Mi-am dorit să se liniştească lucrurile în zona noastră. Nu pot cânta dacă nu sunt împăcată cu mine însămi. Eu cânt despre iubire şi pace”, îşi explică solista absenţa îndelungată. Lepa Brena nu vrea să dea detalii despre concertul care va avea loc în 15 iunie, pe „Dan Păltinişanu”. Preferă să fie o surpriză pentru fanii ei, astfel că aceştia vor trebui să vină la stadion, pentru a vedea dacă solista se va urca, din nou, pe o macara. Biletele au preţuri cuprinse între 80 şi 150 de lei.

Se întoarce la Timişoara, după 28 de ani, pentru un concert extraordinar, ale cărei detalii vor rămâne, până în iunie, secrete. Lepa Brena a ven

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 8 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 8 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 6 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 11 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 8 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Ciucă spune că nu-l va numi pe Ciolacu premier: „Avem cel puţin cinci nume din PNL, nu pot să vi le dau acum”

HotNews acum 5 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat miercuri că, în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine impozitarea progresivă, iar România nu este pregătită pentru așa ceva, scrie Ag

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°