În Constanţa secolului XXI ar trebui să vorbim despre civilizaţie, despre reprezentarea corectă a valorilor culturale, despre revoluţii în administraţie, despre competenţă. Ar trebui să circulăm pe drumuri judeţene şi drumuri comunale unde noroiul nu-ţi ajunge până la genunchi, unde praful nu te sufocă. Ar trebui ca toţi locuitorii acestui judeţ să beneficieze de sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare. Amărâţii de la ţară ar trebui să nu se mai „bucure" de haznaua din fundul curţii. Să nu-şi mai trimită copiii să înveţe în şcoli prin acoperişul cărora vezi cerul şi-n care, pe timp de iarnă, îţi sufli în mâinile anchilozate de ger. În Constanţa secolului XXI ar trebui să nu mai vorbim despre ajutoare sociale acordate posesorilor de parcuri auto. Ar trebui să nu mai visăm la găleţi. La trei mici mâncaţi, de un 1 Mai organizat de administraţia locală, pe capacul vreunui tomberon din Parcul Tăbăcărie. La o sacoşă pentru care ai plătit şi pentru care, paradoxal, ai de aşteptat la coadă chiar şi zece ore. Ai grijă să-ţi opreşti loc la coadă din timpul nopţii, dacă vrei să mai apuci ceva! Trăim în judeţul în care satele rămân departe de lumea dezlănţuită. Asta se întâmplă (şi) atunci când sunt furate cablurile de la sistemul de telefonie fixă sau când străzi, uliţe întregi rămân în beznă. Trăim în judeţul în care, deşi sunt la limita dintre viaţă şi moarte, îndurând foamea şi sărăcia, zeci de familii din comuna Băneasa se pot mândri cu antenele parabolice de pe acoperişurile caselor. Amar tribut adus secolului civilizaţiei... E judeţul în care cultura e îngropată de vie şi unde fundaţia administraţiei judeţene primeşte fonduri pentru Zilele Recoltei. Constanţa aia în care punem lacăt pe muzee, comasăm şi răscomasăm teatre, pentru că fenomenul cultural ar putea să dăuneze condiţiei spirituale a muritorului de rând. Constanţa aia în care parcurile sunt distruse pe