Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admiterea la facultate, fără media anilor de liceu

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 28 martie 2012 ·

Începând din acest an media anilor de liceu nu va mai fi luată în calcul la admiterea la facultate. În ceea ce oriveşte selecţia viitorilor studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, aceasta va fi una riguroasă, ţinând cont că peste 20% din întrebările de la examenul de admitere vor fi făcute la prima citire.

Din acest an notele de la liceu nu vor mai conta la admiterea la facultate, potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei. „Este un ordin care a apărut foarte recent, pe care noi trebuie, bineînţeles, să îl acceptăm la nivel de universitate. Deja avem o metodologie de admitere care a fost funcţională anul trecut, pe care am completat-o în urmă cu câteva săptămâni când am decis numărul de locuri care urmează să le scoate la admitere în vară. Practic nu trebuie decât să facem o foarte mică modificare legată de ignorarea mediei din timpul anului, păstrând media de la bacalaureat şi adăugând la ea probele pe care noi le dăm la admitere în mod tradiţional”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei, ordonatorul de credite al UMF Târgu-Mureş.

În acest an însă examenul va cuprinde şi întrebări la prima vedere, ceea ce înseamnă că fiecare absolvent de liceu va trebui să parcurgă întreaga bibliografie recomandată pentru a dispune de cunoştinţele necesare pentru admitere.

Universitatea a postat deja pe site-ul web lista cu numărul de locuri alocate pentru studenţii români, maghiari şi cei de la secţia engleză, însă aceasta va suferi modificări. „Pentru mine este o îngrijorare în acest moment câte locuri vom scoate la limba maghiară după noua hotărâre. La limba maghiară vom scoate câte locuri ne va aproba ARACIS. Nouă ne spune legea să publicăm cu şase luni înainte (n.r.-lista locurilor alocate pentru admitere), ceea ce am şi făcut. Dar apariţia Hotărârii de Guvern implică în momentul acesta autorizarea programelor care este o procedu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 48 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 31 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 41 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Mesaj RO-Alert în judeţul Sibiu, după semnalarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona unui obiectiv turistic

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Sibiu au emis, joi, un mesaj de avertizare, după semnalarea prezenţei unei ursoaice cu doi pui în zona Porumbacu de Sus, în zona turistică cunoscută sub denumirea de Castelul de Lut. ISU Sibiu anunţă, joi, că pe numărul unic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 3 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°