Există câteva subiecte asupra cărora niciun politician de la niciun partid n-ar trebui să mai vorbească.

Plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL este gestul de onoare al unui om politic responsabil, sătul de modul iresponsabil de a face politică al colegilor săi, care militează perseverent pentru aplicarea principiilor descentralizării administrative şi al subsidiarităţii şi care are, acum, ocazia de a construi o adevărată alternativă de dreapta în România.

Plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL este gestul de laşitate al unui baron local deghizat în şobolanul care părăseşte primul partidul aflat în dificultate, după ce măsurile dure, dar curajoase şi necesare de austeritate pe care le-a luat au ajutat România să treacă printr-o dificilă perioadă de criză economică.

Iată două fraze total opuse şi, probabil, la fel de neadevărate. Acestea sunt însă singurele folosite în dezbaterea publică alocată lui Sorin Frunzăverde, deşi, la fel de probabil, adevăratul motiv al plecării acestuia din PDL se află undeva între ele. Din păcate, în politică nu putem aplica acea regulă sănătoasă din unele sporturi, în care dintre notele puse de arbitri se elimină cea mai mică şi cea mai mare şi abia apoi se face media din notele rămase.

Există câteva subiecte asupra cărora niciun politician de la niciun partid n-ar trebui să mai vorbească: traseismul politic şi politizarea instituţiilor. Câtă vreme toate partidele parlamentare au exersat puterea şi au încurajat, când le-a convenit, atât traseismul, cât şi politizarea excesivă, nu cred că mai există cineva care să le critice fără să roşească. Acum, PDL ar trebui să tacă şi să nu vorbească de trădare, câtă vreme în beneficiul său s-a patentat demisia potenţială din partid. Când Gheorghe Ştefan - Pinalti anunţa, în 2008, că va candida pentru PDL, dar rămânea în PNL ca să nu piardă mandatul de primar, nu făcea alt