Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor româneşti din Italia

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 28 martie 2012 ·

Comunicat de presă

Ministrul Cristian Diaconescu s-a întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor româneşti din Italia

Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a avut, la 27 martie 2012, o întâlnire cu reprezentanţii principalelor asociaţii româneşti din Italia, în cadrul vizitei pe care o efectuează la Roma.

Ministrul Cristian Diaconescu şi-a manifestat satisfacţia pentru faptul că românii din Italia sunt în marea lor majoritate bine integraţi, contribuind semnificativ la economia italiană, dar şi la promovarea şi menţinerea identităţii culturale şi lingvistice româneşti, prin acţiunile, manifestările şi evenimentele organizate.

Ministrul de externe a reiterat importanţa muncii legale, care conferă fiecărui muncitor român un element de siguranţă şi le-a comunicat celor prezenţi, că se are în vedere consolidarea cooperării cu partea italiană, inclusiv în ceea ce priveşte protejarea drepturilor lucrătorilor români. În acest context, ministrul afacerilor externe a evidenţiat faptul că liberalizarea completă a pieţei muncii pentru lucrătorii români din Italia, începând de la 1 ianuarie 2012, a fost rezultatul demersurilor făcute de autorităţile române pe lângă cele italiene. Sprijinirea comunităţii româneşti din Italia, inclusiv prin extinderea realizată a reţelei consulare a României în Italia reprezintă un obiectiv constant al MAE, i-a asigurat ministrul Cristian Diaconescu pe cei prezenţi la întâlnire. Pe lângă măsurile recent întreprinse, cum ar fi inaugurarea anul trecut a Consulatului României la Catania (în a cărui arie de competenţă intră regiunile Sicilia, Calabria, Puglia, Basilicata), ministrul afacerilor externe le-a expus reprezentanţilor asociaţilor româneşti o noua iniţiativă a MAE vizând reducerea taxelor consulare.

„Comunitatea românească din Italia şi comunitatea de afaceri italiană din România sunt punţi solide

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 24 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 19 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 31 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum o ora
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°